😷 Chiar dacă pandemia ne-a anulat planurile de lansare publică a proiectului Harta Serviciilor Sociale din România în cadrul evenimentului din martie, ne-am adaptat rapid situației actuale și am identificat modalitatea prin care platforma serviciisociale.ro poate veni în sprijinul furnizorilor de servicii sociale în contextul Covid-19.
Trecem cu toții printr-o perioadă delicată și imprevizibilă, care a adus schimbări majore în viața noastră, însă credem că este important să ne mobilizăm în continuare și să ajutăm acolo unde există nevoia cea mai mare. ✅
În această luptă de lungă durată împotriva virusului, furnizorii de servicii sociale se află în prima linie și încearcă să își continue activitatea în condiții de siguranță pentru beneficiarii fiecărui centru rezidențial.
Mulți dintre beneficiarii de servicii sociale fac parte din categorii vulnerabile în fața infectării cu noul virus și au nevoie de protecție suplimentară. Fie că vorbim despre centre de ingrijire a bătrânilor, centre destinate persoanelor cu dizabilități sau cantine sociale, aceste tipuri de servicii sociale pot deveni rapid focare de infecție cu #covid19.
Centrele rezidențiale sunt expuse unui risc mare de îmbolnăvire, deoarece le lipsesc multe materiale necesare pentru a-i proteja, pe cât posibil, pe beneficiari.
Ne dorim să fim aproape de furnizorii de servicii sociale și urmărim să identificăm împreună soluții pentru a trece cu bine peste aceste momente delicate.
📌 Dacă să afli provocările cu care se confruntă serviciile sociale în pandemie, dar și cum putem veni noi în ajutor prin intermediul platformei serviciisociale.ro, te invităm să participi la primul nostru webinar organizat pe 4 iunie de la ora 11:00.
🔗 Înregistrează-te aici gratuit: https://bit.ly/3ewUjEA și distribuie în comunitatea ta evenimentul de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/events/635965236997651/
Principalele subiecte pe care le vom aborda: 💬
În prima parte a discuției, inițiatorii proiectului - Citizen Next și Social Innovation Solutions - povestesc alături de OMV Petrom, partenerul financiar al proiectului, despre:
💠 Necesitatea și utilitatea proiectului Harta Serviciilor Sociale în comunitate;
💠 Funcționalitățile platformei serviciisociale.ro;
💠 Cum ajutăm centrele rezidențiale prin intermediul acesteia.
În partea a doua a webinarului, discuția se va concentra exclusiv pe identificarea nevoilor serviciilor sociale și modalităților prin care comunitatea le poate sprijini în continuare.
Vom purta un dialog constructiv cu reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale și cu 4 mari federații de servicii sociale din România:
- FONSS - Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
- FONPC - Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
- Dizabnet - Federația Prestatorilor de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități
- Federația ONG-urilor sociale din Transilvania.
Vom discuta despre:
🔸 Situația actuală din teren în timp de pandemie;
🔸 Dificultățile prin care trec și cu ce provocări se confruntă serviciile sociale în activitatea zilnică;
🔸 Nevoile urgente din centrele sociale și către cine trebuie direcționat prioritar ajutorul comunității.
Dacă vrei să iei parte la acest webinar, te poți înscrie în prealabil urmând acest link: https://bit.ly/3ewUjEA .
Vei primi pe email confirmarea înscrierii și un link de acces la webinar.
De asemenea, vei avea posibilitatea să ne urmărești live pe Facebook și ne poți lăsa întrebările pe care le ai pentru invitați. Link către evenimentul de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/635965236997651/
Harta Serviciilor Sociale din România este un proiect derulat de Asociația Citizen Next și Social Innovation Solutions, dezvoltat cu sprijinul financiar oferit de OMV Petrom prin programul RO SMART în Țara lui Andrei.
Platforma serviciisociale.ro asigură centralizarea și integrarea pe harta țării a tuturor serviciilor sociale acreditate și interacțiunea virtuală a aparținătorilor și donatorilor cu aceștia.